Titular: prof. dr. ing. Inge Gavăt
Cursul, structurat in doua parti, urmareste in prima parte etapele de prelucrare a limbajului natural in vederea realizarii sistemelor de recunoastere si de sinteza a vorbirii si continua in partea a doua cu aplicarea acestor sisteme in tehnologiile asistive. În prima parte a cursului studenții acumulează cunoștințe legate de functionarea aparatului fonator si a celui auditiv avand ca scop caracterizarea fonatiei si auditiei corecte. Urmează apoi studiul analizei semnalelor vocale prin metode specifice pentru a obtine descrierea parametrica a acestora, în vederea realizarii sistemelor de recunoastere si sinteza a vorbirii prin metode clasice de “machine learning”. Se detaliaza in continuare imbunatatirile aduse acestor sisteme prin metodele noi de tip “deep learning”. Partea a doua a cursului este consacrata aplicarii cunostintelor acumulate in realizarea de tehnologii asistive: sisteme pentru eliminarea defectelor de pronuntie in limba nativa (logopedie) sau in limbile straine; scriere dupa dictare, pentru personae care vad dar nu aud, pentru protocoale medicale, sau lucrari de secretariat ; verbalizarea informatiilor scrise din e-mailuri sau alte documente pentru cei care nu pot citi sau pentru mediul de afaceri; sisteme asistive de manevrare vocala a aparaturii casnice pentru locuitori care se pot deplasa cu greutate sau pentru cei ce isi doresc o casa inteligenta.